De câte ori nu am obosit în drumul nostru? De câte ori nu am rămas dezamăgiți în toată alergarea asta? De câte ori nu am spus că vom renunța, că nu mai are niciun sens? De câte ori nu am încercat să ne îndepărtăm în urma neîmplinirii dorințelor noastre?

O singură întrebare se ridică în urma gândurilor nocive ce apar mereu: de ce te îndoiești de El?

Da, drumul e greu, e plin de piedici, de gropi, de adâncimi. Când te ridici și te simți la înălțime, atunci apare ceva, îți taie elanul și cazi. Sunt nopți nedormite, rugăciuni fără răspunsuri, un lung efort ce pare că nu e văzut de Dumnezeu. Sunt întrebări, sunt comparații, multe neînțelesuri. De ce unii primesc ceva după care tu tânjești de ani buni? De ce trăirea lor pare a fi mai bine văzută în ochii Lui decât trăirea ta? De ce ești lăsat pe ultimul loc?

Toate astea sunt gânduri pe care toți ajungem să le avem la un moment dat pe drumul vieții. Însă, gândurile toxice sunt armele diavolului. Cel care vrea să te știe la pământ. Cel care vede potențialul din tine, vede valoarea pe care o ai în ochii lui Dumnezeu. Iar atunci începe să lupte, să te facă să te îndoiești de Creatorul tău. Să te consideri un nimic. Să te îndepărtezi de răsplata la care ești chemat.

Fii tare. Fii tare ca Iov.

Să ai mereu ochii deschiși și urechile deschise pentru a-L auzi și a-L vedea pe Dumnezeu.

”Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Iov 33:14”

 

Nu ai primit ceva ce îți dorești acum, pentru că Dumnezeu are un plan mai mare pentru tine. El vrea să facă ceva măreț din tine. Nu vrea să-ți ofere bronzul. El vrea să fii vrednic de a primi aurul.

Ești chemat la o lucrare mare, în familia Celui mai mare Împărat, și e normal să dureze mai mult, nu? El se mândrește cu tine, te iubește, te prețuiește. Vrea să vadă cum Îl cauți. Nu cum cauți ajutor, nici răspunsuri la întrebări, ci să-L cauți pe El ca Dumnezeu. Vei primi mult mai mult decât credeai că meriți. Vei vedea asta când binecuvântarea se va așeza în fața ta. Atunci vei înțelege că așteptarea a fost cel mai bun lucru care ți se putea întâmpla. 

 

  • Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Limba preocupată de sine.
  • Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
  • Ascultați radio pe aplicația din Google PlayLink aici.
  • Ascultați radio pe aplicația din App StoreLink aici.