Pericolele războiului

Am scris acest articol in 2015, cand era si atunci un conflict in Orientul Mijlociu, si razboiul “era la uși”. Acum războiul e chiar in curtea vecinilor.

Un citat foarte celebru a lui C.S. Lewis cu privire la această temă (a războiului) spune că ”Dacă războiul are vreodată dreptate, atunci pacea e uneori păcătoasă.”

Pericolele războiului

Există cel puțin trei pericole care pot apărea atunci când mă gândesc la război, pericole pe care C. S. Lewis le amintește într-unul din eseurile lui.

Unul din pericole e, poate tineri fiind, unii abia începând școala, să ne entuziasmăm. Să ajungem să ne concentrăm atât de mult pe ce se întâmplă în lumea agitată încât prezentul să nu ne mai preocupe.

Mereu vor exista rivali ai muncii pe care o întreprindem. Mai tot timpul ne îndrăgostim sau ne certăm fără motiv; mereu ne căutăm câte-un loc de muncă sau ne temem să-l pierdem pe cel existent. Așteptăm mereu ca o distragere să ajungă la final, ca să ne urnim din loc pentru a întreprinde munca pe care de mult ne-am propus să o facem.

Singurii oameni care vor căpăta cunoștință sunt aceia care o vor căuta în timp ce condițiile le sunt nefavorabile.

Un al doilea pericol al războiului despre care ne avertizează Lewis este frustrarea. Sentimentul că dacă oricum nu vom găsi niciodată suficient timp să sfârșim ceea ce am început, mai bine am renunța la ce întreprindem încă de pe acum. Lewis ne sfătuiește ca nici în vreme de război, nici în timp de pace, să nu ne compromitem virtutea sau bucuria pentru ceva din viitor.

Munca făcută cu bucurie este cea întreprinsă de aceia care își iau angajamentul de lungă durată și lucrează moment cu moment la satisfacerea condițiilor acestuia.

Suntem încurajați să cerem pâinea noastră cea de toate zilele. Prezentul este singurul moment în timp în care ne putem face datoria și în care putem primi vreun har.

Al treilea pericol este teama. Războiul ne amenință cu moarte și durere. Procentul de moarte fizică a fiecăruia dintre noi este de 100%, iar acest procentaj nu poate fi mai mare. Războiul doar ne forțează să ne amintim de moarte. Singurul motiv pentru care cancerul nu ne deranjează, sau paralizia la o vârstă mai înaintată, este pentru că uităm de ele. În vremuri obișnuite doar un om chibzuit își dă seama de aceasta. În vreme de război, oricine își dă seama de asta.

În loc de concluzie

Dacă ne-am gândit că ne construim un rai pe pământ, ne-am înșelat. Dacă ne imaginăm că am putut transforma lumea prezentă dintr-un loc în care suntem doar călători într-un oraș permanent pentru desfătarea sufletului, suntem prada unei imense decepții.

În vreme de război sau în vreme de pace, viața minții trebuie să fie înrădăcinată în viața Duhului, ca să putem vedea ceea ce Dumnezeu vrea să vedem: realitatea divină, și frumusețea divină de care sperăm să ne bucurăm în viața de apoi.

Să ne rugăm pentru Ucraina, pentru Rusia, pentru frații noștri de acolo, și să ne aratăm dragostea și prin fapte. Să-i primim in casele noastre, să îi ajutăm cu tot ce putem, iar El, Regele Regilor să rămână Împărat peste tot ce avem, fie în bucurii, fie in necaz.

 

* articol bazat pe o meditație asupra unor scrieri a lui C.S. Lewis din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

 

  • Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Limba care dărâmă.
  • Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
  • Ascultați radio pe aplicația din Google PlayLink aici.
  • Ascultați radio pe aplicația din App StoreLink aici.

 

Citește mai mult

Limba care dărâmă

Modul în care te raportezi la cei de lângă tine determină fericirea sau tristețea produsă de tine pe chipul lor. Cum îți folosești cuvintele? Este limba ta, o limbă care zidește sau una care dărâmă?

Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Efeseni 4:29

Puterea cuvântului. E atât de des auzită pe cât e de neînțeleasă. Lumea a fost creată prin Cuvânt. Ar trebui să-l valorificăm mai mult. Să-i oferim importanța pe care o merită. Un copil ce aude de mic că nu este bun, că tot ce face nu e corect, va crește crezând că nu este capabil de nimic. Va crește demoralizat, lipsit de motivația de a încerca ceva fiind convins că va eșua oricum. Cuvântul rămâne imprimat în mintea celui ce îl primește și i decide viitorul, i decide perspectiva asupra sa, asupra a ceea ce poate sau nu, să facă. Însă copilul ce crește cu complimente, cu încurajări, e omul ce într-o zi va avea curajul să schimbe ceva.

Cum te raportezi la cei de lângă tine? Cauți să-i îmbărbătezi sau arunci cu săgeți în ei? Fiecare e construit diferit, ce îl ridică pe unul, îl coboară pe celălalt, ce îl doboară pe unul, pe celălalt nici nu îl atinge.

Noi suntem doar niște oameni, suntem limitați. Nu avem datoria de repara ceva la cei de lângă noi ci datoria noastră este să-i iubim. Să-i apreciem, să-i încurajăm, să-i ajutăm dacă putem.

”Împotrivește-te tentației de a repara mereu câte ceva la ei. Acceptă-i așa cum sunt și amintește-ți că ți-au fost dați doar pentru o vreme.” – Deborah Smith Pegues

Sunt oameni trimiși de Dumnezeu pe drumul vieții noastre și fiecare vine cu un scop.

De multe ori limba care dărâmă domnește în viața noastră, pentru că se împletește cu iuțimea, impulsivitatea noastră. Așa cum scrie în Iacov 3: ”dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru și tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. ”

Rugăciunea noastră să fie astfel: Doamne ajută-ne ca fiecare cuvânt pe care îl vom rosti, să aducă zidire celui ce stă în fața noastră. Să clădească, să ridice și să construiască. Ajută-ne să știm când să vorbim și când să tăcem. Amin

 

 

 

Citește mai mult

Bârfa și vindecarea limbii bârfitoare

Bârfa a ajuns să domnească printre oameni cu ușurință, făcând parte din rutina zilnică a fiecăruia. Mai trist este că bârfa nu este lipsită dintre credincioși, fiind ceva normal să o lăsăm liberă, sub pretextul că „spunem doar adevărul”.

Însă, Cuvântul lui Dumnezeu nu este de aceeași părere, ci dimpotrivă,  numește bârfa un păcat. Problema este că noi nu o considerăm un păcat prea mare, de aceea îi permitem să intre în viața noastră, ba mai mult, o și invităm să stea, căci pare mai „palpitant” când vorbim despre alții.

Dumnezeu trage un semnal de alarmă cu privire la bârfă și ne îndeamnă:

  • Să ne folosim gura doar pentru a binecuvânta

„Cu ea binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru, și tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul ! Nu trebuie să fie așa, frații mei ! ” – Iacov 3: 9-11

Suntem chemați de Dumnezeu ca să răspândim Cuvântul Lui oamenilor. Cum îndrăznim să ne folosim de aceleași buze cu care Îl lăudăm pe Dumnezeu ca să bârfim acțiunile altora? Suntem buni să găsim atâtea scuze și totuși niciuna nu este validă în fața lui Dumnezeu.

Oare Tatălui nostru din ceruri îi plac acțiunile noastre urâte? Nicidecum! El ne-a creat ca să-L glorificăm. Nu Îl glorificăm atunci când dăm drumul la gură și ne lăsăm ispitiți de dulceața bârfelor. Nici atunci când spunem cuvinte răutăcioase despre semenul nostru sau când starea în care se află el ajunge un motiv de curiozitate .

Mai bine ne-am deschide gura ca să ne rugăm pentru cel în cauză, să îl lăsăm în seama Tatălui Ceresc.

  • Să ne scutim sufletul de necazuri

„Cine își păzește gura și limba își scutește sufletul de multe necazuri.” – Proverbe 21:23

Când alegem să fugim de bârfă, sufeltul ne va fi mai ușurat, căci vom scăpa de povara pe care o pot produce curiozitatea sau trâmbițarea către alte părți. Pentru că atunci când aflăm ceva „interesant”, trebuie să spunem și altora, iar punând stop știrilor, vom avea sufletul liber.

Este clar că limba noastră trebuie ținută din scurt, căci altfel face mari ravagii. Trebuie să ne purtăm aspru cu ea și să ne hrănim din Cuvântul Dragostei. Ce adunăm în inimă este și ceea ce scoatem la suprafață. Dacă sădim bârfă, bărfă vom cultiva. Dacă sădim iubire, iubire vom produce.

  • Să facem loc cuvintelor pline de har

„Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură ; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.”– Efeseni 4:29

Gura noastră poate fi folosită în mai multe scopuri. Noi alegem care este scopul pe care o să îl folosim. Zidim sau dărâmăm? Blestemăm su binecuvântăm? Răspândim mireasma lui Dumnezeu sau păcatul? Trebuie să ne gândim serios, căci pentru orice cuvânt rostit vom da socoteală.

Să reținem! Oridecâteori dăm drumul gurii și ne vorbim de rău aproapele, ponegrim Cuvântul lui Dumnezeu și ne acuzăm singuri de nelegiuire. 

Să ne amintim că facem parte din Trupul lui Hristos. Oare așa trup și-ar dori Hristos, care să umble în ascuns cu bârfeli? Nu! Hristos ne vrea curați și desăvârșiți.

„De ce ești dispus să folosești Templul lui Dumnezeu ca pe o pubelă, acceptând în el bârfe?” – Debora Smith Pegues

Templul lui Dumnezeu a fost creat pentru sfințenie, nu pentru păcat. Dumnezeu Și-a dat Fiul ca să moară pentru păcat. Noi de ce să-l mai iubim și să-i facem loc în viața noastră?

Viața noastră este interesantă și fără bârfă. Mai bine ne-am concentra să scoatem în evidență lucrurile bune, iar dacă remarcăm lucruri rele să le ținem pentru noi și să ne rugăm pentru persoana în cauză.

 

 

Citește mai mult