Ce simți când spui „Hristos a înviat!”?

Astăzi sărbătorim Învierea Domnului nostru Isus Hristos. Celebrăm viața și victoria Celui Care a învins moartea, nu oricum ci prin Însuși sângele Său. Tot astăzi obișnuim să ne salutăm cu „Hristos a înviat!”. Dar oare cât mai conștientizăm aceste cuvinte? Înainte de bucurie, a fost o durere ca de moarte, peste care tindem să trecem ușor cu lectura, crezând că s-a întâmplat într-un timp scurt.

Ei bine, dacă analizăm îndeaproape cuvintele Scripturii ne dăm seama că de fapt chinul Domnului Isus nu a fost de o clipă, ci a fost îndelung. A început cu rugăciunea din Grădina Ghetsimani, unde a dus cea mai grea luptă din istorie. Acolo, îngenuncheat și plin de sânge, s-a rugat pentru noi: „Mă rog pentru cei ce cred în mine” (Ioan17: 20). A fost trădat de cei apropiați, Petru și Iuda, părăsit de toți pe care i-a ținut aproape în timpul de slujire. Lovit și judecat pe nedrept și în cele din urmă forțat să ducă o cruce, modul cel mai umilitor de batjocură pe care îl putea îndura cineva, Isus a răbdat fără să scoată un cuvânt.

Regele Regilor a suferit atâtea umilințe în locul nostru, pentru păcatele noastre. Dar cel mai cutremurător este că a suferit o despărțire de Tatăl, Care nu poate sta în prezența păcatului. El, Domnul Isus Hristos, s-a făcut păcat pentru noi, de dragul nostru.

Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. (2 Corinteni 5:21)

Și noi de multe ori  salutăm  „Hristos a înviat!” cu ușurătate. Când vom înțelege oare ce greutate au aceste cuvinte? Da, Hristos a înviat, dar nu oricum, ci trecând prin moartea pe care o meritam noi.

Ce simți când spui „Hristos a înviat!”? Ce mișcă în tine acest salut? Nu vom înțelege niciodată chinul prin care a trecut Fiul lui Dumnezeu, dar măcar să îi arătăm respectul Care I se cuvine.

De ce-L căutați pe Cel Viu între cei morți? Nu este aici, ci a fost înviat! (Luca 24:5,6)

Astăzi, Hristos e viu! Trăiește și va reveni să ne ia Acasă. Ce simți când spui „Hristos a înviat!”? Aștepți venirea Lui?

 

  • Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Nu eu! Dumnezeu.
  • Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
  • Ascultați radio pe aplicația din Google PlayLink aici.
  • Ascultați radio pe aplicația din App StoreLink aici.