Ciorna inimii

 inima

Ciorna inimii..Am scris pe ea cu lacrimi. Lacrimi amare, irosite pe lucruri de nimic, pe clipe goale și timp scurs. Lacrimi pe care nu am vrut să le arăt altora, pe care le-am înghițit, reușind să scot pe moment acel „sunt bine” urmat de zâmbetul forțat în colțul gurii. Lacrimi care nu mi-au adus fericirea, ci au creat spațiul înfrângerii mele.

Am scris cu răni. Și a durut. Am lăsat urme adânci, goluri proeminete pe care le simt și astăzi. Inima mea a fost mult timp un morman pătruns de dureri. Mă obișnuiam să le simt, să le doresc și să dau altora. Pentru că dai ceea ce ești. Am dat cioburi, noroi, întuneric.

Am scris cu dor. Sufletul meu a tăcut atât de mult timp.. Nici nu mai știam. Uitasem. M-am uitat în mine și lipsea. A fugit. Și a lăsat un gol. Îmi era atât de dor de el! Voiam din nou Cerul conectat la mine. Voiam din nou să pot să-mi arunc povara ce îmi seca interiorul. Voaim..

Am scris cu pumnii strânși, am scris cu trupul frânt, cu strigăte..

Am scris, am scris, am scris…

…Hei. Ce faci? Ești bine? Respiri? Suflete? Ești? Cred că a trecut o vreme de când nu ne-am vorbit. Nici nu mai știu. Am uitat să număr. Dar mi s-a făcut dor de tine. Ai tăcut atât de mult! S-au întâmplat multe cu mine. Poate că ești curios. M-am uitat în mine și lipseai. Ai fugit și mi-ai lăsat un gol. Și e ciudat că golul ăsta e în formă de inimă. Întoarce-te!               

Vreau Cerul înapoi.. Mi-e dor să zbor. Îl vreau pe Dumnezeu conectat la mine și vreau dragoste. Dar nu dragoste, ci DRAGOSTE, aia dintâi care crede, iartă și speră. Cred că știi despre ce vorbesc..Știi tu, mă dor genunchii. Au răni. Și cu toate astea, nu simt nimic în interior. Nu mișcă nimic. Crezi că ar mai trebui să aștept? Crezi că deșertul va înverzi?                                 

Nu știu..nu știu…

Creionul..l- am rupt și l-am aruncat..nu puteam să mai scriu…Speranța? Ce era?

Atunci a venit Hristos. Mi-a luat inima și a scris pe ea cu DRAGOSTEA. A șters lacrimile, a legat rănile, a umplut golurile. A făcut cea mai frumoasă operă de artă.

Mi-a luat mâna în mâna Lui , a pus creionul acolo. Cu teamă, am început să scriu din nou. Cu zâmbete, cu pace, cu dragoste..

Ea. A devenit ea pentru că a strâns în pumnii ei mici și dragoste și răni. A devenit ea pentru că a înțeles că numai Hristos o poate schimba și regenera. A devenit ea pentru că a zidit din lacrimi trepte pe care să își continue călătoria și din zâmbete aripi astfel încât să zboare peste prăpastie. Astăzi, ea este ea. Acea ea care încă mai învață, încă suferă, dar iubește.

 

Poţi citi şi articolul anterior aici!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru a afla noutăţi!

0 Comentarii

Lasa un comentariu

XHTML: Puteti utiliza urmatoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>