Ce facem cu Hristos?

„Pilat a zis: Și atunci ce să fac cu Isus, numit Hristos? Ei au răspuns cu toții: Să fie răstignit!”

Îl mai iubim noi pe Hristos ca altădată? Îl mai prețuim la fel de mult? Sau Îl lăsăm doar pentru vremurile grele?

Cred că am ajuns mai ipocriți decât orice limită. Îl ignorăm pe Hristos destul de des și apoi avem pretenția să mergem pe ape și să ne avântăm în furtuni.

Ne înșelăm singuri! Nu este îndeajuns să cântăm niște cântări, nici să frecventăm biserica sau să ne implicăm în lucrări. Dacă nu știm ce să facem cu Hristos toate aceste lucruri sunt nimic, nu au valoare în ochii Tatălui.

Îi judecăm pe evreii care au strigat „să fie răstignit”, dar uităm de câte ori L-am lăsat noi răstignit prin atitudinea noastră, prin păcatele noastre. De multe ori, Îl salutăm de la distanță, dar nu facem niciun efort să-L avem în viața noastră.

Vrem minuni, vrem vindecări, ridicăm mâinile spre Cer duminica la închinare, iar în restul timpului nu ne pasă de ce se întâmplă cu Hristos.

Suntem generația „Carpe Diem” pentru că ne dorim mai curând să trăim o clipă, nu o veșnicie.

Și ce facem cu Hristos? 

Mai deschidem noi Biblia ca să-L ascultăm sau doar punem repede o poză la Story cu un verset și apoi o închidem la loc pentru încă două săptămâni?

Ne mai rugăm? Mai stăm de vorbă cu El?

Cu postul cum mai e situația în viața noastră?

Prin toate aceste lucruri pe care le facem sau nu, știm unde L-am lăsat pe Hristos al nostru. Îl ignorăm sau Îl prețuim. Îl respingem sau Îl dorim.

El ne lasă să alegem: ori EL, ori Carpe Diem. Lumea nu Îl face să fie atât de „interesant”, nici nu mai vorbește de El, credința a ajuns să fie o rușine.

Dar pentru noi cum este El? Suntem sau nu suntem vestitorii dragostei Lui? Proclamăm învierea sau Îl lăsăm răstignit?

Pentru toate aceste lucruri suntem responsabili și într-o zi vom da socoteală pentru ce am făcut cu Hristos.

 

  • Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Suntem mulți.
  • Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook
Citește mai mult

Suntem prea mulți

Am realizat că suntem mulți. Mulți ce nu dăm șanse. Mulți ce punem etichete. Mulți ce ne lăsăm conduși de aparențe. Mulți ce judecăm mai aspru decât Cel ce are dreptul acesta.

Suntem mulți ce nu vrem să cunoaștem mai mult. Nu suntem interesați de alte perspective. Nu suntem deschiși decât la ceea ce știm și atât. Dar apoi avem pretenția ca ceilalți să ne asculte. Și ne revoltăm pe cei ce nu vor să audă de Dumnezeu. Ne revoltăm pe cei cărora vrem să le vorbim despre El.

Oare nu e și greșeala noastră? Poate în modul de abordare, poate în exprimare și în atitudine. Omul nu are nevoie să audă cât e de păcătos și unde va merge el după moarte. Nu noi îi creăm sentința. Nu putem merge la ei direct cu ” de ce porți asta” , “de ce te îmbraci așa”, ” e păcat” . Omul are nevoie de iubire, de apartenență, de înțelegere. Să simtă că cineva vrea  să-l asculte. Să-l asculte cu adevărat. Nu pentru a-l judeca, nu pentru a mai bifa pe listă încă o persoană în plus la cei cărora le-a spus că există un Dumnezeu. Iar  acea listă plină de bifări să fie doar atât. O vorbă spusă, dar nici măcar o sămânță. Fără rod.

Omul are nevoie să fie ajutat. Să simtă că ajutorul vine dintr-o inimă plină de iubire. Iubirea…ea cred că ne lipsește multora…altfel am ști exact cum să vorbim cu ceilalți și ei ar realiza că o facem cu bunătate.. o facem pentru că ne pasă.

Avem nevoie să fim mai ancorați în dragostea Lui, în dorința de a face bine ( facerea de bine), în bunătate. Și mai puțin în graba de a face lucruri doar pentru a fi făcute.

Așa cum Dumnezeu ne vorbește fiecăruia pe limba noastră, în mod diferit și particular, tot așa și noi trebuie să le vorbim oamenilor pe limba lor, într-un mod aparte. Astfel, cunoscându-i vom ști cum să ne raportăm la ei.  

” O privire prietenoasă înveselește inima, o veste bună întărește oasele.” Proverbe 15:30

Fiți buni! Fiți blânzi! Fiți iubitori!

 

Citește mai mult

4 tipuri de vorbe pe care, deși nu vrem, le spunem

De multe ori ni se întâmplă să deschidem gura cu ușurință, fără să mai trecem prin filtrul minții ce fel de vorbe rostim. Astfel, rănim aproapele și răcim relațiile din cauza unor vorbe pe care le-am scăpat printre dinți.

Dumnezeu ține să ne avertizeze în Scriptură că limba este periculoasă, este o armă cu două fețe. Cu una din fețe putem blestema, iar cu cealaltă binecuvânta. De aceea, trebuie să avem mare grijă, să ne ținem în stăpânire cuvintele și să ne antrenăm în alegerea înțelepciunii, care ne îndeamnă când să dăm drumul gurii sau când să tăcem.

„Tot așa și limba este un mic mădular și se fălește cu lucruri mari. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde!” – Iacov 3:5

Cuvintele noastre chiar pot provoca mari ravagii în jurul nostru de care nu suntem total conștienți, deși Biblia ne alertează în nenumărate rânduri despre acest aspect. Vorbele pe care le spunem pot afecta atât relația pe orizontală (cu semenii noștri), cât și cea pe verticală (cu Dumnezeu).

  • Vorbe care dărâmă pe celălalt

„Cel lipsit de evlavie își distruge semenul cu gura.” – Proverbe 11:9

Cât de ușor dăm drumul vorbelor care fac rău! Ne atacăm unii pe alții provocând răni care nu se mai pot vindeca. Și cel mai rău este că nu ne pasă prea mult. Slăvim tupeul și îndrăzneala, dar dăm uitării smerenia.

Domnul Isus cum a acționat? El a știut să răspundă potrivit fiecăruia, a ținut cont de slăbiciunile lor și le-a vorbit cu blândețe.

Blândețea noastră unde este? O uităm atât de des. De fapt, doar o proclamăm cu buzele, dar când vine un conflict noi suntem primii care scoatem vorbele la înaintare. Căutăm să ne apărăm, să ne facem dreptate cu prețul umilirii celuilalt.

Dumnezeu a știut că suntem deficitari la acest aspect, de aceea pune accent în Cuvântul Său pe felul nostru de vorbire, care trebuie să fie curat, fără pată.

Să nu uităm că vom da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care l-am lăsat să treacă și cu care am dărâmat pe cel de lângă noi.

  • Vorbe care ne înalță pe noi înșine

„Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?” – 1 Corinteni 4:7

Avem tendința să vorbim atât de mult despre noi înșine pentru că ne iubim prea mult. Când ne întâlnim cu oamenii ne lăudăm cu realizările noastre, de parcă noi le-am fi făcut. 

Înălțăm faptele noastre, dar nu-L înălțăm pe Dumnezeu, Cel de la care avem totul.

Folosim vorbe ca să ne zidim eul, să părem cineva în fața lumii. Trist este că acest lucru îl întâlnim tot mai des între noi, copiii lui Dumnezeu. Ne înșelăm singuri crezând că putem să ne întrecem în realizări cu alții.

Ce bine ar fi dacă ne-am întrece în realizări spirituale!

  • Vorbe spuse sub impuls și regretate

„Cuvintele necugetate sunt ca străpungerile unei săbii.” – Proverbe 12:18 a

Odată rostite, unele vorbe nu mai pot fi reparate, ele merg țintă la inima celuilalt și o străpung. Asta pentru că ne lăsăm sub influența sentimentelor noastre.

De câte ori oare copilul a aruncat cu vorbe urâte în părinte, soțul  și-a rănit soția, iar ea și-a jignit soțul?

În momentele când ne lăsăm purtați de valul furiei, facem ravagii. Și cât regretăm apoi…Dar scuzele nu închid așa ușor o rană deschisă. De aceea, dacă nu avem de spus ceva bun mai bine am tăcea.

Biblia spune că omul care are pricepere tace și este în stare să-și țină buzele în stăpânire. Pentru că ceea ce vrem să primim, aceea să și oferim. Mă îndoiesc că am vrea să primim vorbe care să ne provoace durerea. Cu toții ne dorim cuvinte vindecătoare pentru sufletul nostru.

  • Vorbe prefăcute/ mincinoase

„Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr îi sunt plăcuţi.” – Proverbe 12:22

La acest capitol, din păcate suntem cei mai deficitari deoarece fățărnicia a ajuns o normalitate. În față spunem vorbe prefăcute, pline de falsitate, iar pe la spate, spunem contrariul. Nu suntem sinceri unii cu alții, doar ca să pozăm bine.

Domnul urăște minciuna, urăște falsitatea, iar pentru faptul că ne mințim frumos unii pe alții nu suntem scutiți de păcat. Dacă avem ceva bun de spus, adevărat și cu dragoste, să spunem. Dacă nu, să păstrăm pentru noi.

 

Citește mai mult

Cum stai cu zona de confort?

Zona de confort e o zonă periculoasă, o zonă în care odată ce ai intrat, greu mai poți să ieși din ea. Din păcate e o zonă care e vizitată tot mai des și de creștini.

”Leneșul dorește mult, și totuși n-are nimic, dar cei harnici se satură.” Proverbe 13:4

Toți vrem lucruri, vrem să avem, să devenim ceva mare, sau chiar să vorbească Dumnezeu prin noi. Dar dacă se poate să le primim direct, fără prea mult efort și lucru.

Oamenii lui Dumnezeu nu sunt oameni leneși, oameni ce intră în rutina zilei și se resemnează rămânând acolo. Fiecare dintre noi suntem chemați la o lucrare. O lucrare ce nu trebuie făcută și lăsată în mâinile celor de lângă noi. Ci e vorba de o lucrare ce ne aparține și care devine responsabilitatea noastră.

E datoria noastră să ieșim din zona de confort pentru a face lucruri ”nebune” pentru Dumnezeu.

Așa cum scrie și în verset ”cei harnici se satură”, așa și noi ne vom sătura din roadele faptelor noastre. Din ceea ce vom alege să facem. Atunci când alegi să faci un pas din a ieși din această zonă, Dumnezeu Îi va face pe ceilalți și te va conduce spre locul la care ești chemat să fii. Nu trebuie să știi dinainte ce e nevoie să vorbești sau să faci. Trebuie doar să faci acel pas decisiv iar Duhul Domnului îți va da cuvinte, El îți va spune exact ce urmează.

Să fim creștini nu înseamnă doar să mergem la biserică în fiecare Duminică. Să luăm botezul și să stăm pe un scaun, să ocupăm un loc în adunare. Așa cum Isus nu a fost lipsit de durere doar pentru că este Fiul lui Dumnezeu. Dacă El a avut o misiune așa mare și dureroasă, ce ne face pe noi să credem că suntem mai privilegiați decât El?

Să ieși din zona de confort înseamnă să stai în ascultare. Când Duhul Domnului îți vorbește și te îndeamnă să faci una sau alta, oricât de ireal pare ceea ce îți cere, tu să spui da, să stai la dispoziția Sa.

 

  • Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul  De ce să slujim? 
  • Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook
Citește mai mult

De ce să slujim?

Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” Matei 20:28

Răspunsul îl găsim chiar în acest verset. Dacă Dumnezeu care e totul, a venit aici pentru a sluji, cu atât mai mult noi, care dorim să ne apropiem mai mult de El și să facem voia Lui, ar trebui să-I urmăm exemplul. În special acest exemplu al slujirii.

Slujirea e modul prin care Dumnezeu ne vorbește și nouă, e modul prin care El ne-a demonstrat marea iubire pe care ne-o poartă. Slujirea poate fi realizată de oameni, pentru oameni. Mereu există un mod și un timp în care putem să slujim. Trebuie doar să ne punem la dispoziția lui Dumnezeu și El ne va aduce oportunitatea prin care să slujim.

„Dumnezeu ne observă și veghează asupra noastră. Dar, de obicei, El ne satisface nevoile prin intermediul unei alte persoane”. (Teachings of Presidents of the Church: Spencer W. Kimball [2006], p. 82).

Sunt așa multe tipuri de slujire, prin care putem fi o binecuvântare pentru cei de lângă noi.

Slujirea poate fi prin:

CUVÂNT: o simplă încurajare, o îmbrățișare și îmbărbătare poate ridica un suflet pierdut. Neliniștea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveselește. Proverbele 12:25.

SERVICII : Putem oferi din ceea ce avem ( haine, bani, îmbrăcăminte) celor ce au cu adevărat nevoie. Să îmbrăcăm un orfan și să-l hrănim pe cel în nevoie.

DARURI: Fiecare dintre noi avem un dar special, un mod prin care Dumnezeu lucrează prin noi pentru ceilalți. Trebuie doar să ne lăsăm la dispoziția Sa și împreună cu El să ne folosim de acest dar minunat ce poate fi de folos omului din fața noastră.

Slujirea vine dintr-o inimă ce vrea să facă bine, o inimă care nu e perfectă dar una ce-și dorește să fie folositoare. Slujirea vine din dragoste, din empatie și bunătate.

 

Citește mai mult

4 forme de îngrijorare pe care le experimentăm

Deși suntem copii de Dumnezeu, avem temerile noastre, care ne atacă deseori credința și liniștea sufletului. Biblia subliniază această problemă a îngrijorării, reamintindu-ne că este un păcat. Cu toate acestea, îngrijorarea a ajuns parte a vieții noastre, umbrindu-ne identitatea în Isus Hristos, Domnul nostru.

Fie că ne îngrijorăm pentru lucruri minore, fie că ne îngrijorăm pentru probleme mari, Îl scoatem pe Dumnezeu din ecuație prin faptul că uităm de puterea Lui suverană, că El se îngrijește de toate lucrurile și le conduce spre binele nostru.

„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” – Filipeni 4:6

În îngrijorarea noastră, suntem îndemnați să apelăm la rugăciune, să îi spunem toate apăsările Tatălui nostru, care știe tot ce avem nevoie. Totodată, în mijlocul grijilor trebuie să Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru ceea ce va face în viitor, să Îi mulțumim că El guvernează toate lucrurile.

Tatăl nostru nu ne vrea răul și ne va conduce către prosperitate spirituală.

Experimentăm multe stări, care ne afectează sufletul și Îi micșorează puterea lui Dumnezeu în ochii noștri:

1. Îngrijorarea de zi cu zi 

Deseori ne lăsăm furați de gânduri de îngrijorare cu privire la ziua de mâine, la job, la școală, în familie. Aceste gânduri nu fac decât să ne fure timpul, să nu ne lase să acționăm. Dacă acționăm cu toate resursele noastre este suficient. Facem tot ce ține de noi. De restul să Îl lăsăm pe Dumnezeu să se ocupe, punându-ne în practică ascultarea și credința.

„Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele? Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălțimea lui?” – Matei 6: 26,27

Oare de ce ne-am îngrijora pentru toate lucrurile? Dacă am înțelege cuvintele Domnului cu adevărat, am fugi de îngrijorare. Ne consumăm energia și emoțiile gândindu-ne la un viitor care nu ne aparține. Trebuie să facem ce ține de noi, iar restul să Îl lăsăm pe Tatăl nostru să Își îndeplinească misiunea.

Până și păsările au o valoare în ochii lui Dumnezeu, le îngrijește, le oferă mâncare, adăpost. Să fim siguri că de noi se îngrijește însutit. Poate nu cum vrem sau ne așteptăm, dar întotdeauna ne umple cu belșug binecuvântări.

2. Exagerarea

Când suntem cuprinși de îngrijorare, avem tendința să exagerăm lucrurile, punând răul înainte. Ne facem diferite scenarii despre cum vor evolua situațiile, încât uităm care este identitatea noastră. Nu facem decât să încurajăm valurile negativității să vină peste noi. Ne facem rău cu mâna noastră!

Și ce bucuros este Satan când ne lăsăm purtați de rău! Ajungem la neliniște, la teamă, ducând lucrurile până la o extremă care nici măcar nu există.

„Așează-te liniștit pe un scaun, calmează-te și amintește-ți toate promisiunile lui Dumnezeu și de lucrurile care îți place să le faci.” – Bob Gass

Important este să ne liniștim, să ne lăsăm în mâna Lui și atunci ne vom simți ușurați. Atunci vom putea observa lucrurile în anasamblu și să descoperim o cale de a rezolva problema.

Îngrijorarea ne fură mințile și nici nu ne rezolvă problema în vreun fel.

3. Atacul de panică

Sunt cazuri în care îngrijorarea face ravagii în viețile noastre. Ne aduce în stări grele, uneori aproape de moarte. Atacul de panică este o astfel de formă de îngrijorare. Gândurile nu mai rămân la nivelul minții, ele sunt transferate la inima care bate din ce în ce mai repede, apoi ajung la plămâni provocând insuficiență respiratorie și ulterior în întregul corp slăbindu-l.

Nu la întâmplare Biblia spune să păzim inima noastră căci din ea ies izvoarele vieții. Odată ajunsă la inimă, îngrijorarea se răsfrânge fizic asupra noastră.

Să veghem dar asupra trupurilor noastre, care sunt templurile Duhului Sfât al lui Dumnezeu!

Dumnezeu nu ne vrea fricoși sau bolnavi de frică. El ne-a proiectat ca niște luptători. Așadar, suntem chemați să luptăm cu gândurile, să le alungăm din mintea noastră, amintindu-ne de toate Cuvintele Mântuitorului care alină.

4. Groaza

Groaza este o formă de îngrijorare de cel mai înalt nivel, reușind să ne ducă în ghearele morții. Dacă ne lăsăm purtați de astfel de sentimente, suntem deja de partea celui rău. Suntem atenționați de Domnul Isus că astfel de oameni nu au ce căuta în Cer.

Avându-l pe Dumnezeu în inimile noastre nu avem de ce să ne îngrozim, noi trebuie să ne hrănim din promisiunile Lui în fiecare zi. Moartea, prigoana, nedreptatea nu ar trebui să ne preocupe. Noi suntem încredințați că Isus Hristos are grijă de toate aceste fenomene.

„oamenii își vor da sufletul de groază, în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate” – Luca 21: 26

Suntem îndemnați să ne păzim sufletul de groază, ca să nu îl pierdem. Trebuie să menținem pacea despre care ne spune Biblia și să credem cu tot ce suntem noi că orice lucru rău are un sfârșit.

„Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. ” El ne dă odihnă, pace, liniște dacă îi cerem acest lucru. Ne scapă de îngrijorarea noastră, de exagerare, de ataul de panică și de groază.

La El sunt toate resursele de care avem nevoie pentru a ne păzi inima. Trebuie doar să le accesăm cu încredere.

  • Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Vocea lui Dumnezeu.
  • Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook

 

Citește mai mult