Suntem prea mulți

Am realizat că suntem mulți. Mulți ce nu dăm șanse. Mulți ce punem etichete. Mulți ce ne lăsăm conduși de aparențe. Mulți ce judecăm mai aspru decât Cel ce are dreptul acesta.

Suntem mulți ce nu vrem să cunoaștem mai mult. Nu suntem interesați de alte perspective. Nu suntem deschiși decât la ceea ce știm și atât. Dar apoi avem pretenția ca ceilalți să ne asculte. Și ne revoltăm pe cei ce nu vor să audă de Dumnezeu. Ne revoltăm pe cei cărora vrem să le vorbim despre El.

Oare nu e și greșeala noastră? Poate în modul de abordare, poate în exprimare și în atitudine. Omul nu are nevoie să audă cât e de păcătos și unde va merge el după moarte. Nu noi îi creăm sentința. Nu putem merge la ei direct cu ” de ce porți asta” , “de ce te îmbraci așa”, ” e păcat” . Omul are nevoie de iubire, de apartenență, de înțelegere. Să simtă că cineva vrea  să-l asculte. Să-l asculte cu adevărat. Nu pentru a-l judeca, nu pentru a mai bifa pe listă încă o persoană în plus la cei cărora le-a spus că există un Dumnezeu. Iar  acea listă plină de bifări să fie doar atât. O vorbă spusă, dar nici măcar o sămânță. Fără rod.

Omul are nevoie să fie ajutat. Să simtă că ajutorul vine dintr-o inimă plină de iubire. Iubirea…ea cred că ne lipsește multora…altfel am ști exact cum să vorbim cu ceilalți și ei ar realiza că o facem cu bunătate.. o facem pentru că ne pasă.

Avem nevoie să fim mai ancorați în dragostea Lui, în dorința de a face bine ( facerea de bine), în bunătate. Și mai puțin în graba de a face lucruri doar pentru a fi făcute.

Așa cum Dumnezeu ne vorbește fiecăruia pe limba noastră, în mod diferit și particular, tot așa și noi trebuie să le vorbim oamenilor pe limba lor, într-un mod aparte. Astfel, cunoscându-i vom ști cum să ne raportăm la ei.  

” O privire prietenoasă înveselește inima, o veste bună întărește oasele.” Proverbe 15:30

Fiți buni! Fiți blânzi! Fiți iubitori!