Bucuria

Suntem o generație care nu mai știe ce este bucuria pentru că o înecăm cu toate grijile, nevoile, stresul vieții. Depresia a furat zâmbetul multor fețe și l-a transformat în mânie. Fețele stau crispate, ațintite spre probleme mai mult decât spre binecuvântări.

Suntem oamenii care privesc la partea goală a paharului, uitând de cea plină.

În Scriptură Dumnezeu ne amintește că trebuie mai întâi să înțelegem bucuria ca să o putem dobândi. Ea nu se rezumă doar la ce avem, la ce simțim, la ce vedem. BUCURIA TREBUIE SĂ FIE ÎN DOMNUL.

Cheia bucuriei depline este acel ÎN Domnul. Când vom înțelege odată pentru totdeauna că Domnul Dumnezeu este sursa bucuriei noastre, atunci vom lăsa fețele să respire și să strălucească de veselie.

Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. (1 Tesaloniceni 5:16-18)

Biblia ne poruncește să ne bucurăm întotdeauna, dar ne dă și soluția acestui îndemn: rugăciunea și mulțumirea. Rugându-ne și cultivând mulțumirea pentru tot ce avem, reușim să avem bucuria.

  • Și dacă trecem prin necaz? Ne rugăm și ne bucurăm în inima noastră că avem în Cine să ne încredem.
  • Și dacă eșuăm? Ne amintim de toate momentele când de atâtea ori Dumnezeu a intervenit, iar mâna Lui salvatoare a fost acolo să ne conducă înspre biruință.
  • Și dacă gemem în durere? Ne uităm în Scriptură să vedem câte dureri a vindecat Mântuitorul, câte răni a tămăduit.

Avem mii și mii de motive să fim bucuroși, dar alegem în loc tristețea și depresia.

Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.(Romani 12:12)

Bucuria noastră trebuie să fie în nădejdea pe care ne-a lăsat-o Domnul Nostru Isus Hristos, aceea că după toate suferințele o să avem viața veșnică prin Har. O să trăim o veșnicie, nu pentru că noi merităm, ci pentru că El ne-a oferit această șansă.

Și cum să continuăm în tristețe când știm ce vom primi? 

Când gânduri negre se frământă cu grămada înlăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul. (Psalmul 94:1)

Suntem slabi, eșuăm, cădem, dar Mângâierile Domnului nostru ne învioarează ființa, ne provoacă inimile să salte de bucuria revederii.

Avem multe motive sa zâmbim astăzi, să tresăltăm de bucurie în sufletele noastre pentru mântuirea pe care am primit-o în dar.

Ce ne împiedică să nu ne bucurăm?

 

  • Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Dragostea.
  • Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook