Virgulă sau punct?

De multe ori fiind în anumite situații și circumstanțe, ne grăbim să luăm propriile hotărâri. În acele momente ne gândim doar dacă va fi virgulă sau punct cu privire la trăirea respectivă.

Fie că e vorba de o relație, un loc de muncă sau o facultate, alegerile pe care le facem, vor fi urmate de consecințe. Ești leneș, vei sfârși sărac. Ești muncitor, vei sfârși bogat. Orice acțiune e urmată de o consecință fie ea bună sau rea.

Ce îmi place cel mai mult e momentul în care las hotărârea în mâna Domnului. Momentul în care umerii mei devin mai ușori datorită eliberării poverii duse. Pentru că Dumnezeu cunoaște mult mai bine decât mine sfârșitul sau continuarea unui lucru.

Din păcate, de multe ori ajungem să ne compromitem, fie într-o relație, fie la locul de muncă. De ce? Pentru că ne-am obișnuit acolo unde suntem, pentru că găsim mereu scuze, doar pentru a putea continua cu locul în care am stat atâta timp. Din obișnuință, din frică de a nu da peste ceva mai rău. Din temere. Și în astfel de situații alegem să punem o virgulă, să continuăm mai departe pe același drum plin de virgule, plin de semne pe care refuzăm să le vedem de dragul lucrului pe care îl deținem.

În aceste momente virgula noastră este de fapt punctul lui Dumnezeu. Sau cel puțin asta ar trebui să fie. Noi punem VIRGULĂ când Dumnezeu strigă la noi să punem PUNCT.

Rugăciune:

Doamne ajută-ne să avem puterea de a lăsa totul în brațul Tău, știind că ești în control.

Noi vedem ziua de mâine, Tu vezi ce va fi peste un deceniu.

Noi vedem începutul drumului când Tu deja privești spre sfârșitul lui.

Am siguranța că Tu lucrezi în viața mea. Am liniște de când am ales să las totul în controlul Tău. Te rog să iei tu deciziile pentru mine. Să alegi tu dacă trebuie să fie virgulă sau punct. Îți mulțumesc că mă asculți.

Amin

 

  • Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Cum ar fi?
  • Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.