Dumnezeu pe primul loc

”Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Matei 6:33

Te-am dat la o parte, în urma deciziilor pe care le-am luat, Tu nu erai prezent, pentru că frica a fost mai mare. Pentru că neștiința m-a înconjurat, și am ales să merg fără să Te întreb, fără să Te iau cu mine. Am ales să sar în gol, să sar de pe stâncă, fără vreo asigurare din partea Ta.

Și am căzut, iar la cădere nu a fost nimeni să mă prindă, așa că am sfârșit cu răni, cu vânătăi. Nu oasele s-au rupt ci inima, e mai mult o vânătaie a sufletului decât una a trupului. Pentru că am cunoscut ce înseamnă grăbirea, iar în schimb am pierdut fericirea. Am cunoscut încăpățânarea când am zis: ” Tu stai aici, voi merge singură.” Și am cunoscut durerea, marcată de cădere, moment în care am realizat că Tu îmi erai SALVAREA.

E ceea ce fiecare dintre noi am trăit într-un moment anume din viață, când am ales să preluăm noi frâiele, să stăm noi pe locul din față cu volanul în mână crezând că știm singuri direcția. E momentul în care nu Îl punem pe Dumnezeu pe primul loc. Momentul în care Îi luăm locul.

Ce e interesant? E că Dumnezeu ne lasă singuri să facem alegeri, El nu ne constrânge, nu ne obligă să-L luăm cu noi zilnic în viața noastră, ci ne lasă să acționăm după dorința noastră. De ce? Pentru că știe că la final vom alerga cu disperare în brațele Lui, cerându-i ajutor. Pentru că nicăieri nu e mai bine ca acasă, nu? Pentru că El este un Tată iubitor, ce ne așteaptă cu brațele deschise. Ne așteaptă acasă.

Ce vrea El să ne învețe este să-L punem pe primul loc în tot ceea ce facem. Atunci inima Lui se va bucura, își va găsi plăcere când se va uita înspre noi, iar noi vom fi umpluți de pace și putere. Viața noastră va fi una de binecuvântări atunci când vom alege să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc. Când Îl vom lăsa să conducă barca în care ne aflăm.