Bucuria întâlnirii

Cel mai memorabil moment din viața unui creștin este întâlnirea cu Dumnezeu. Momentul în care ai spus ”DA” Lui și ”NU” lumii. ”DA” lui Dumnezeu și ”NU” lui Mamona. Momentul în care ai cunoscut iubirea Lui. Odată cuprins nu mai vrei să pleci de la El.

Mărturiile oamenilor ne arată cât de minunat lucrează Dumnezeu. Cum vorbește în mod specific și personal fiecăruia în parte. E așa uimitor cum ne cunoaște pe fiecare și ne vorbește pe limba noastră. Aici vedem că avem un Dumnezeu atent. Dacă ar vorbi la fel tuturora, puțini L-ar înțelege. Însă cu atâta grijă se ocupă de noi, și ne vrea pentru El încât își  face timp pentru a ne vorbi în mod personal și intim.

(…) Domnul Dumnezeul Meu îmi luminează întunericul meu. Psalmii 18:28

Din întunericul rece și sobru, El aduce raza de lumină ce ne oferă speranță, o nouă viață, un nou început. Ne vrea scoși din întuneric și aduși la lumină. Știe cât de nociv e întunericul pentru noi și de aceea alege să trimită lumina în viața noastră. Noi suntem întuneric, gândurile noastre, trăirea noastră e cuprinsă de răutate și păcat, de aceea e important e să înțelegem că avem nevoie de ajutorul Său. 

Oamenii au nevoie de oameni în viața lor, au nevoie de apartenență, nevoia de a fi primiți și acceptați, iubiți și înțeleși. Leagă-te de Dumnezeu. Leagă-te de El și vei primi toate astea. Leagă-te de El pentru a cunoaște ce e bun pentru tine și ce e rău. Pentru a vedea pe ce drum trebuie să mergi. Pe ce drum găsești pacea. Pe ce drum te simți acasă.

Nimic nu se compară cu bucuria întâlnirii. Cu momentul în care alegi să-L recunoști ca Domn în viața ta.

  • Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Mai există rușine?
  • Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.