Acel timp gol

Ajungem într-un punct, într-un moment al vieții în care parcă stăm pe loc. Lumea din jur își continuă propriul drum iar noi suntem blocați. Parcă prinși, cu mâinile la spate și tot ce putem face e doar să privim. Ne continuăm mersul vieții dar fără să simțim că facem ceva, că tot ceea ce facem duce la ceva, că ar exista un scop. Facem totul din rutină, pentru că “trebuie”.


E acel timp gol. Un timp în care parcă nici rugăciunea nu mai e cum a fost. Un timp în care simți că până și Dumnezeu stă pe loc. Că s-a oprit din lucrare. Însă, ceea ce nu îți dai seama, e faptul că acel timp gol care te urmărește, este oferit de El.

De ce? Pentru că Dumnezeu vrea să te învețe să umpli acel timp. Să îl umpli cu tot ce-I aduce Lui laude. Să-L preamărești. Vrea să te învețe să cauți răspunsul Său la întrebările tale, pe genunchi, în rugăciune. Să vorbești cu El. Să cauți mai mult Fața Lui și mai puțin fețele și aprecierile oamenilor. Caută apropierea de Dumnezeu și El va binecuvânta acest gol cu cele mai mari comori.

” (…) El este mai înalt și mai presus de orice.” – Psalmul 47: 9

Nu uita că nu există o putere mai mare decât puterea Lui. Nu există un gol ce nu poate fi umplut de Dumnezeu. O rană ce nu poate fi vindecată, un suflet ce nu poate fi mântuit, o durere ce nu poate fi alinată, un chip ce nu poate fi iubit.

De cine? De Cel ce te iubește necondiționat, de Cel ce s-a născut într-o vreme ca aceasta. De Cel ce a venit pe Pământ ca tu să fii salvat.

Lasă acel timp gol, acele clipe pustii în mâna Celui ce poate să umple, în mâna Celui ce nu obosește niciodată în a da și a oferi iubire și adăpost.
Folosește-ți timpul ăsta gol, cu folos. În supunere și ascultare, în smerenie și adorare.

Colorează pustiul din viața ta. Colorează-l cu rugăciuni, cântece, citit, bucurie, laude și smerenie. 

  • Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Fericire sau amăgire?
  • Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
  • Ascultă radio pe aplicația mobilă din Google Play. Link aici.
  • Ascultă radio pe aplicația mobilă din App Store. Link aici.