Cedează

De atâtea ori trecem prin încercări și ne îngrijorăm cu privire la tot ce va urma în viață. Ne gândim zilnic ce decizie să luăm, care pare a fi cea mai bună. Care ne va aduce ceea ce avem nevoie. Ne facem planuri, ne consultăm cu oamenii din jur și cerem păreri. Cerem ajutor. În acest necunoscut, în această frângere, Dumnezeu ne spune atât: Cedează .

CEDEAZĂ.

Cedează totul în mâna Lui. Dă drumul din brațele tale acelui bagaj plin de griji, de întrebări și de frici. Lasă ca acel bagaj să cadă și să fie prins de mâinile Celui ce poate rezolva totul. Desprinde-te de tot ce îți aduce tristețe. Eliberează-te de ele. Dumnezeu le poartă și le-a purtat mereu pentru noi. Ce mare binecuvântare! Ce dar nemeritat! Să știi că nu ești singur. Să știi că nu e treaba ta să cauți soluții ci e treaba Lui. Că abia așteaptă să cedezi controlul și să-L lași să-și facă lucrarea. Dumnezeu e în controlul tuturor lucrurilor.

Suntem dependenți de a avea totul în mâinile noastre. De a cunoaște totul. Însă, nu asta vrea Dumnezeu de la noi. Nu la asta suntem chemați. Cedează-I totul. Vrea să vadă încrederea noastră față de El. Vrea să știe că umblăm prin credință. Să ne oprim din frământarea noastră și să ne încredem mai mult în El. Ne-a promis că va fi cu noi. În orice circumstanță, în dureri, griji și îndoieli, nu ne va lăsa. Ne va purta pe brațe cu atâta grijă. Iar pentru asta nu trebuie să faci ceva special. Trebuie doar să accepți. Să-L lași să-și ducă la bun sfârșit lucrarea ce a început-o în tine. Să accepți îmbrățișarea Lui și purtarea de grijă.

”nu* te teme, căci** Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” Isaia 41:10

E Unul ce poate să-ți ia durerea. Care poate aduce eliberare, vindecare. Care se poate atinge de mintea ta, de trupul tău și poate aduce curățire. E Unul ce poate fi alinarea ta în momentele grele. Când crezi că nu-i nimeni în jur, când te simți aruncat într-o parte, la voia întâmplării, e Unul ce știe de ce te afli în locul acela. El ți-a pregătit de mult drumul și doar așteaptă să pășești pe el prin credință.

Lasă-te folosit. Lasă-te modelat. Și vei vedea cum vor curge binecuvântările peste tine. Cedează în fața Tatălui.

 

 

  • Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Cine îți umple golul? .
  • Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.
  • Ascultați radio pe aplicația din Google PlayLink aici.
  • Ascultați radio pe aplicația din App StoreLink aici.