Dar ce înseamnă a fi cap? Cred că Biblia este clară cu privire la acest aspect, făcând o comparație nemaipomenită: bărbatul este capul nevestei după cum și Cristos este Capul Bisericii.
Arhiva
Timpul tău cu Dumnezeu
”Ca să avem o relație profundă cu Hristos, trebuie să ne retragem din când în când din compania oamenilor, pentru e ne întâlni cu El.”
8 principii pentru un Ajutor Potrivit
În calitate de ajutor potrivit suntem chemate să fim echilibrate, să iubim mai degrabă să lucrăm pentru zidirea familiei noastre, decât pentru dărâmarea ei. Noi deținem această cheie, folosindu-ne de priceperea pe care ne-a dat-o Dumnezeu.
Când El alege
Pentru că în singurătatea mea El a ales să lucreze. Iar, momentul când El alege să facă ceva, e momentul potrivit. E momentul de care poate ai fugit mereu, dar spre care te-ai îndrepta dacă ai ști ce te așteaptă la sfârșitul lui.
Idoli cărora le găsim scuze
„Oamenii aceștia și-au înălțat idolii în inimă și și-au așezat înainte nelegiurea ca pricină de cădere” Ezechiel 14:3
Dumnezeu vrea să fim cei mai buni
El vrea să vadă în noi determinare, motivație și disciplină. Dumnezeu poate forma conducători. Conducători spre Cer. Oameni prin care El poate lucra în viețile altora, asta dacă există acceptare și jertfă. Trebuie să învățăm să ne lăsăm folosiți.