Ce îmi place cel mai mult e momentul în care las hotărârea în mâna Domnului. Momentul în care umerii mei devin mai ușori datorită eliberării poverii duse. Pentru că Dumnezeu cunoaște mult mai bine decât mine sfârșitul sau continuarea unui lucru.
Preluăm prea rapid volanul și Îl punem pe Dumnezeu în dreapta. Cădem în groapă și ne acomodăm cu ea, în loc să căutăm soluții de ieși de acolo. Pentru că ne uităm la neputința noastră și nu mai vedem puterea Lui. Ne uităm la durerea noastră în loc să ne amintim de durerea Lui.
Aud mereu ” Fă ceea ce simți, urmează-ți inima.” Dar oare cât de mult îți poți permite să trăiești după ceea ce simți? Cred că limitele sunt oferite cu un scop. De a crea un zid între plăcerile aduse de Dumnezeu, și cele oferite de lume. Duhul Sfânt e cel care îți șoptește mereu unde și înspre ce să te îndrepți, și tot El e cel care îți spune de ce să te ferești.
Avem modelul Domnului nostru Isus Hristos după care putem să ne ghidăm. Dacă ne uităm în viața Lui, putem observa cum a acționat El în diferite circumstanțe: a răspuns când a trebuit, spunând lucrurilor pe nume, a tăcut nedorind să își apere eul.
Într-o lume în care trădarea și-a făcut loc tot mai mult în viețile noastre, să găsești un om loial este o comoară. Dragostea lui Dumnezeu ne îndeamnă la ea. Totul pornește de la dragoste. Atunci când ai o dragoste față de Dumnezeu, față de cei din jur, respectul, loialitatea, credincioșia, bunătatea și mila sunt și ele prezente.
Mulți oameni fac binele, ajută semenii, oferă din ce au, înființează organizații caritabile, dar foarte puțini dintre ei o fac din dragoste pentru Dumnezeu. Fie din pură moralitate, fie din credința că faptele bune duc în Rai, fie pentru că schimbă starea în bine, mii și mii de motive care sunt departe de ce ne cere Dumnezeu.
