Idoli cărora le găsim scuze

„Oamenii aceștia și-au înălțat idolii în inimă și și-au așezat înainte nelegiurea ca pricină de cădere” Ezechiel 14:3

Dacă Îl iubim pe Dumnezeu mai avem astăzi idoli? Dacă suntem sinceri și ne întoarcem cu fața către inima noastră, cu tristețe descoperim că DA, avem idoli. Mai mulți decât ne-am fi așteptat.

Telefonul nostru. Câte ore petrecem pe rețelele sociale, vizionând videoclipuri sau pur și simplu pierzând timpul? Mult, prea mult timp. Ne trezim cum degetul nostru apasă instinctiv pe iconița „Instagram”, „Facebook”, „TikTok”, iar după câteva ore bune de navigat ne gândim cum am scăpat timpul printre degete. Ne supunem ochii în mod conștient la atât de multe pericole pe care se pare că le îmbrățișăm cu bucurie, fără să ne gândim la consecințele ulterioare.

Ne plângem că Dumnezeu nu mai vorbește ca în vechime. Dacă Îl căutăm doar duminica la biserică, cum ar putea El să ne vorbească? Când mintea noastră este ocupată de atât de multe imagini pervertite, cum să mai locuiască El acolo? El este același ieri, azi și în veci, nu s-a schimbat. Noi ne-am schimbat, pentru că iubim mai mult lumea și lucrurile din ea.

Aspectul nostru fizic. Da, poate deveni un idol când ajungem să îl iubim mai mult decât pe Dumnezeu. Foarte ușor cădem în capacana modei actuale, dorindu-ne să fim cei mai frumoși, cei mai speciali, cei mai apreciați în like-uri și ador.

Câți ne mai dorim să fim frumoși pentru Dumnezeu?

Lumea este invers proporțională cu principiile lui Dumnezeu, astfel că frumusețea interioară a coborât la nivelul second hand, în detrimentul fizicului. Tronează non-valorile care sunt strigate pe străzi, iar noi ne conformăm ușor, ușor la toate valurile lumii, tăcând și lucind doar în biserică.

Ipocrizia noastră este un idol pentru că până și noi am uitat câte fețe putem avea. Ne dedublăm personalitatea în funcție de loc și context. La biserică suntem cineva, afară altcineva. Zâmbim în față, iar când ne întoarcem bârfim. Și nimic din toate astea nu ni se pare rău pentru că „spunem adevărul”. Ei bine, adevărul se spune în față, nu pe la spate.

Dar cum suntem când nu ne vede nimeni? Câte lupte ducem cu noi înșine și nu vrem să arătăm, ascunzându-ne în spatele a „sunt bine”?

Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine (…) având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” 2 Timotei 3: 1, 5

Sunt vremuri grele pentru că noi, care ar trebui să luminăm pentru cer, luminăm de fapt pentru noi înșine. Avem doar o formă de evalvie distribuind din când în când un verset creștin, dar netrăind. Dezamăgim, vorbim de rău, iubim lucrurile din lume și lumea, iar pentru toate acestea vom fi răspunzători.

Am fost lăsați în lume să luminăm, dar acum suntem din lume și ne întunecăm.

  • Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Păzește inima ta.
  • Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.

 

0 Comentarii

Lasa un comentariu

XHTML: Puteti utiliza urmatoarele tag-uri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>